Am o rugăminte pentru cei care ajung (din greşeală sau nu) aici. Votaţi, ca sa ştiu dacă părerea mea interesează pe cineva şi revin cu articole sau nu. Mulţumesc!
P.S. Sondajul este deschis până pe 25.05.2009!
Sunteti interesat de articolele mele?(blog polls)
dinro
Friday, May 15, 2009
Monday, January 19, 2009
La Alpha Bank minunea continuă
Ei bine, iată că minunea despre care vorbeam în decembrie 2008, referitoare la scăderea dobânzii, determinată de scăderea euribor6m, continuă să îşi facă simţită prezenţa: încă o dată, Alpha Bank îşi dovedeşte seriozitatea şi respectă prevederile contractuale. Drept dovadă, astăzi am primit vestita scrisoare prin care sunt anunţat că indicele euribor6m care va fi folosit la calcularea dobânzii începând cu rata aferentă lunii februarie a scăzut de la 3,956% la 3,037%. O scădere a dobânzii cu 0,919%, materializată într-o scădere efectivă a ratei de aproximativ 30 euro. La cursul de schimb oficial de astăzi de 4.2917, asta înseamnă în lei 128 lei. Şi asta în condiţiile în care, din anumite surse, neoficiale, se pare că alte bănci care au dat credite cu dobândă variabilă (calculată în funcţie de "evoluţia pieţei") intenţionează să majoreze dobânzile.
Atenţie, acesta nu este un post plătit. Este pur şi simplu adevărul!
Foto: www.sxc.hu
Thursday, January 15, 2009
Testamentul politic al lui Mihai Eminescu
Astăzi se împlinesc 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Cu aceasta ocazie, m-am gândit să vă supun privirii "Testamentul politic al lui Mihai Eminescu", mai exact fragmente din lucrarea "SPRE EMINESCU. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului", ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2005 realizată de Radu Mihai CRIŞAN, doctor în economie – specializarea Istoria gândirii economice.
Am ales acest text pentru a putea distinge împreună caracterul poporului român, prezent în cultura colectivă astăzi la fel de pregnant ca şi acum 130 de ani şi probabil la fel ca acum 500 de ani. Din acelaşi text veţi putea observa cum politicienii contemporani lui Eminescu se aseamănă izbitor cu clasa politică actuală.
Din păcate, acum nu-l mai avem pe Eminescu să le observe şi să le condamne în pieţele publice, în gura mare.
Universitară, Bucureşti, 2005 realizată de Radu Mihai CRIŞAN, doctor în economie – specializarea Istoria gândirii economice.
Am ales acest text pentru a putea distinge împreună caracterul poporului român, prezent în cultura colectivă astăzi la fel de pregnant ca şi acum 130 de ani şi probabil la fel ca acum 500 de ani. Din acelaşi text veţi putea observa cum politicienii contemporani lui Eminescu se aseamănă izbitor cu clasa politică actuală.
Din păcate, acum nu-l mai avem pe Eminescu să le observe şi să le condamne în pieţele publice, în gura mare.
Mult-iubitul şi prea-pătimitul meu neam românesc,
“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. “Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la 1200 şi până la 1700”. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini.
“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.
Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”. “Peste noapte şi prin surprindere”, ”am admis legiuiri străine”, “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia?”…“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor
şi netrebnic al statului modern”.
E într-adevăr ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în
viaţa statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să
se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…
Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a
deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.
“Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată”. “Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”. “Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul,
oricum ar fi câştigat”.
”Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de
consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt
compuse”.
Astfel, teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în
teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.
Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.
Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…”Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…”Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece
viaţa la puşcărie”… ”Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală,
slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…”Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român.
Şi, întrucât, “se-înţelege - de la sine n.n. - că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, ”păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care
miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele “este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât - pe n.n. - o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”.
Mă opresc aici, deşi ar mai fi câteva idei interesante. Reţineţi, aceste idei erau publicate de Eminescu în ziarele anilor 1875-1885. Nu vi se pare că vorbeşte parcă de perioada 1990-2009? Dacă doriţi să mai public câteva fragmente, lăsaţi un comentariu mai jos şi revin cu continuarea.
“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.
Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”. “Peste noapte şi prin surprindere”, ”am admis legiuiri străine”, “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia?”…“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor
şi netrebnic al statului modern”.
E într-adevăr ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în
viaţa statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să
se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…
Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a
deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.
“Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată”. “Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”. “Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul,
oricum ar fi câştigat”.
”Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de
consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt
compuse”.
Astfel, teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în
teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.
Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.
Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…”Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…”Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece
viaţa la puşcărie”… ”Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală,
slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…”Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român.
Şi, întrucât, “se-înţelege - de la sine n.n. - că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, ”păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care
miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele “este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât - pe n.n. - o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”.
Mă opresc aici, deşi ar mai fi câteva idei interesante. Reţineţi, aceste idei erau publicate de Eminescu în ziarele anilor 1875-1885. Nu vi se pare că vorbeşte parcă de perioada 1990-2009? Dacă doriţi să mai public câteva fragmente, lăsaţi un comentariu mai jos şi revin cu continuarea.
Tuesday, January 13, 2009
Ţara în care interesul poatră căciulă din blană
Iată că suntem la aproape o lună de la instaurarea noului Guvern, aproape de uniune naţională, născut pe baza unui compromis între două pseudo-doctrine, guvern numit de preşedinte "de compromis in interes public", cunoscut şi sub denumirea de "Compromisul care nu compromite". Care a fost marele câştig al Românilor? Păi vă aşteptaţi să câştige ŞI ALTCINEVA din acest compromis decât cei care au fost artizanii săi? Economia naţională se află în cădere liberă, industria lucrează la capacitate minimă, leul se devalorizează pe zi ce trece, iar ei nu au altă grijă decât să se certe pentru şefia direcţiilor de informaţii! Nici în momentele de criză ei nu pot să mascheze măcar, nu mai zic să lase deoparte, interesul personal; nu sunt în stare să mai facă şi ceva important pentru această ţară şi pentru cei care i-au votat. Oare cine mai lucrează la programele de susţinere a economiei naţionale? Şi cine le mai pune în aplicare? Şi cine mai veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului? Păi interesul meu, al cetăţeanului de rând, cine îl mai reprezintă?
În momente ca acestea nu-mi pare rău că nu am votat. Şi sunt hotărât să nu mai votez până când nu voi simţi că cei cărora le dedic o parte din duminica mea liberă merită încrederea pe care le-o acord prin ştampila cu "TATOV". Atenţie domnule preşedinte, se apropie alegerile prezidenţiale!
Nu pot să-mi îndrept speranţele decât către Singurul care ne mai poate ajuta:
VETA BIRIS == DOAMNE OCROTESTE-I PE PESCARI DE SUCCESE SI NOROC
Asculta mai multe audio Muzica »
În momente ca acestea nu-mi pare rău că nu am votat. Şi sunt hotărât să nu mai votez până când nu voi simţi că cei cărora le dedic o parte din duminica mea liberă merită încrederea pe care le-o acord prin ştampila cu "TATOV". Atenţie domnule preşedinte, se apropie alegerile prezidenţiale!
Nu pot să-mi îndrept speranţele decât către Singurul care ne mai poate ajuta:
VETA BIRIS == DOAMNE OCROTESTE-I PE PESCARI DE SUCCESE SI NOROC
Asculta mai multe audio Muzica »
Sunday, January 11, 2009
Veşti bune: EURIBOR scade în continuare
Da, este adevărat, veştile bune rămân în picioare pentru cei care au credite în euro cu dobanda variabilă calculată în funcţie de EURIBOR: indicele EURIBOR continuă să scadă, valoarea lui fiind 2.765% pentru euribor6m şi 2.692% pentru euribor3m în data de 09.01.2008.
În antepenultima zi lucrătoare a lunii noiembrie (luată ca referinţă pentru calcularea dobânzii în luna ianuarie), euribor6m a înregistrat o valoare de 3,956%. Faţă de această actualizare, în antepenultima zi lucrătoare a lunii decembrie, valoarea sa a fost de 3,061%, adică cu 0,895% mai puţin, ceea ce ar trebui să determine o nouă scădere a dobânzii, diferenţa fiind mai mare de 0,75%. Având în vedere că la actualizarea anterioară mi-a scăzut rata efectiv cu aproape 40 de euro (diferenţa a fost de 1,165), aştept şi acum o scădere cu vreo 25 de euro a ratei, scădere care să acopere căderea liberă a leului. Iar dacă euriborul scade în continuare, până la sfârşitul lunii ianuarie sub valoarea de 2,301%, atunci mă aştept şi în luna martie la o scădere a ratei! Poate aşa voi ajunge la valoarea ratei din primul an, cand am avut dobândă fixă.
În antepenultima zi lucrătoare a lunii noiembrie (luată ca referinţă pentru calcularea dobânzii în luna ianuarie), euribor6m a înregistrat o valoare de 3,956%. Faţă de această actualizare, în antepenultima zi lucrătoare a lunii decembrie, valoarea sa a fost de 3,061%, adică cu 0,895% mai puţin, ceea ce ar trebui să determine o nouă scădere a dobânzii, diferenţa fiind mai mare de 0,75%. Având în vedere că la actualizarea anterioară mi-a scăzut rata efectiv cu aproape 40 de euro (diferenţa a fost de 1,165), aştept şi acum o scădere cu vreo 25 de euro a ratei, scădere care să acopere căderea liberă a leului. Iar dacă euriborul scade în continuare, până la sfârşitul lunii ianuarie sub valoarea de 2,301%, atunci mă aştept şi în luna martie la o scădere a ratei! Poate aşa voi ajunge la valoarea ratei din primul an, cand am avut dobândă fixă.
Guvernul oferă posibilitatea de a alege între pensie şi salariu
În primul rând, vreau să îmi cer scuze pentru absenţa îndelungată de pe blog, determinată, în mare parte de vacanţa prelungită de sărbători, apoi de alte proiecte demarate la locul de muncă şi, în ultimele zile, de un virus care mi-a afectat calculatorul. Am reuşit să-l neutralizez în cele din urmă, aşa că m-am întors.
Vreau să încep prin a-mi exprima susţinerea pentru noua ordonanţă de urgenţă emisă de guvernul Boc, care nu mai permite ca în România să se realizeze cumulul între pensie şi salariu la stat. Şi o să vă explic de ce:
În primul rând, indiferent de venitul din salarii realizat după reangajare (fie că sunt 1000 de lei la un profesor - deşi la unul care are o vechime de 30 de ani ajunge pe la 1800 de lei - fie că sunt 13.500 de lei la un diplomat), oricum mi se pare o fraudă a sistemului, atâta timp cât respectivul a ales anterior să iasă la pensie. Din acest motiv, mi se pare corectă această ordonanţă, deoarece îi dă dreptul să aleagă între pensie şi salariu, nu i le ia pe amândouă. Iar dacă respectivul se simte încă în putere să muncească, îi dă dreptul să muncească, iar dreptul la pensie i-l rezervă pentru momentul când se va retrage definitiv din piaţa muncii. Unde este nedreptatea? Sau îngrădirea dreptului la muncă?
În al doilea rând, această ordonanţă a fost transformată într-o adevărată tragedie de către presă, în special de Antene, care au arătat cât de mult îi afectează ea pe marii actori ai României. Cu tot respectul pe care îl port acestora, pentru ceea ce au realizat în viaţă (lucruri de care eu nici nu o să mă apropii vreodată), totuşi, ordonanţa nu le-a interzis să mai profeseze. Pur şi simplu le-a dat posibilitatea să aleagă între pensie şi salariu. Şi dacă tot se plâng că pensia este foarte mică, de ce este atât de greu să renunţe la ea şi să rămână în activitate? Pentru că nu cred că un salariu de actor cunoscut este atât de mic, în condiţiile în care un bilet la un spectacol la care cap de afiş erau Maia Morgenstern şi Ioan Gyuri Pascu era 50 de lei de persoană (ceea ce pentru mine este, cum am recunoscut la momentul respectiv, destul de mult - totuşi, spectacolul s-a jucat cu sala plină)
În al treilea rând, dacă aştia bătrâni ţin şi cu dinţii de posturile lor, noi, cei tineri, unde să mai încăpem? Când să ne mai afirmăm? Trebuie să aşteptăm să moară ca să putem să ne lansăm?
Aşa că domnilor pensionari-salariaţi, renunţaţi la una din cele două, în special la salariu şi lăsaţi-ne şi pe noi, cei tineri, să ne formăm ca profesionişti şi să muncim, pentru că voi aţi primit destule de la statul asta (casă, loc de muncă pentru care nu-ţi cerea experienţă ş.a.), pe când noi trebuie să luptăm zilnic pentru ele.
Sursa foto: www.gov.ro
Vreau să încep prin a-mi exprima susţinerea pentru noua ordonanţă de urgenţă emisă de guvernul Boc, care nu mai permite ca în România să se realizeze cumulul între pensie şi salariu la stat. Şi o să vă explic de ce:
În primul rând, indiferent de venitul din salarii realizat după reangajare (fie că sunt 1000 de lei la un profesor - deşi la unul care are o vechime de 30 de ani ajunge pe la 1800 de lei - fie că sunt 13.500 de lei la un diplomat), oricum mi se pare o fraudă a sistemului, atâta timp cât respectivul a ales anterior să iasă la pensie. Din acest motiv, mi se pare corectă această ordonanţă, deoarece îi dă dreptul să aleagă între pensie şi salariu, nu i le ia pe amândouă. Iar dacă respectivul se simte încă în putere să muncească, îi dă dreptul să muncească, iar dreptul la pensie i-l rezervă pentru momentul când se va retrage definitiv din piaţa muncii. Unde este nedreptatea? Sau îngrădirea dreptului la muncă?
În al doilea rând, această ordonanţă a fost transformată într-o adevărată tragedie de către presă, în special de Antene, care au arătat cât de mult îi afectează ea pe marii actori ai României. Cu tot respectul pe care îl port acestora, pentru ceea ce au realizat în viaţă (lucruri de care eu nici nu o să mă apropii vreodată), totuşi, ordonanţa nu le-a interzis să mai profeseze. Pur şi simplu le-a dat posibilitatea să aleagă între pensie şi salariu. Şi dacă tot se plâng că pensia este foarte mică, de ce este atât de greu să renunţe la ea şi să rămână în activitate? Pentru că nu cred că un salariu de actor cunoscut este atât de mic, în condiţiile în care un bilet la un spectacol la care cap de afiş erau Maia Morgenstern şi Ioan Gyuri Pascu era 50 de lei de persoană (ceea ce pentru mine este, cum am recunoscut la momentul respectiv, destul de mult - totuşi, spectacolul s-a jucat cu sala plină)
În al treilea rând, dacă aştia bătrâni ţin şi cu dinţii de posturile lor, noi, cei tineri, unde să mai încăpem? Când să ne mai afirmăm? Trebuie să aşteptăm să moară ca să putem să ne lansăm?
Aşa că domnilor pensionari-salariaţi, renunţaţi la una din cele două, în special la salariu şi lăsaţi-ne şi pe noi, cei tineri, să ne formăm ca profesionişti şi să muncim, pentru că voi aţi primit destule de la statul asta (casă, loc de muncă pentru care nu-ţi cerea experienţă ş.a.), pe când noi trebuie să luptăm zilnic pentru ele.
Sursa foto: www.gov.ro
Sunday, December 21, 2008
Sportul rege
Toată lumea ştie că fotbalul este sportul rege. Dar ştiaţi că există şi cluburi în care se adună femeile pentru a viziona meciurile de fotbal, departe de trăncănitul enervant al soţilor, care sunt disperaţi că pierd încă un episod din telenovela preferată? Iată un astfel de club:
El se află în comuna Chiajna, judeţul Ilfov. L-am descoperit în excursia / călătoria de care vă povesteam zilele trecute. Nu am intrat, deci nu vă pot spune ce se întâmplă înăuntru sau dacă bărbaţii au acces. Rămâne să verificaţi singuri.
El se află în comuna Chiajna, judeţul Ilfov. L-am descoperit în excursia / călătoria de care vă povesteam zilele trecute. Nu am intrat, deci nu vă pot spune ce se întâmplă înăuntru sau dacă bărbaţii au acces. Rămâne să verificaţi singuri.
Subscribe to:
Posts (Atom)